Credinţa în vâlvă ca duh al minelor este foarte veche în mentalitatea populară, ea apărând o dată cu primele exploatări miniere sau chiar o dată cu primii căutători de aur sau argint. În cursul mileniilor oamenii au descoperit în subsol variate şi importante resurse economice cărora li s-au atribuit din timpuri străvechi puteri sacrale, protectoare şi prevestitoare. Pe primul plan s-au situat argila, sarea, fierul, aurul şi argintul.
Descoperirea zăcămintelor de aur, argint şi alte metale folositore în diferite activităţi ale omului, a adus cu sine şi apariţia unei noi ocupaţii alături de cele tradiţionale, şi anume, mineritul care, ca ocupaţie străveche, reflectă în conştiinţa mitică a poprului român superstiţii, credinţe, datini şi tradiţii miniere care vin să completeze o parte din mitologia ocupaţiilor.
Locul de muncă al minerilor, precum şi munca pe care o prestează sunt percepute ca fiind dificile datorită faptului că minerii sunt recrutaţi din alte zone folclorice şi, de asemenea, datorită schimbărilor dese de la o mină la alta. Pentru minerii bătrâni, mina a fost un loc necurat, un fel de gaură a iadului sau un loc de pedeapsă legală pentru cei condamnaţi la ocnă, de exemplu.
Dar pentru mineri, mina mai era şi un loc liniştit de muncă. Întunericul, oboseala şi singurătatea îi făcea să aibă arătări în stare de trezie, iar când se întâmpla vreo nenorocire în mină, atunci năpădeau din adâncul sufletului îndoieli superstiţioase, credinţe străbune pe care minerii le aduceau cu sine din zona folclorică din care proveneau sau temeri că nu au fost respectate datinile străvechi.
Credinţa în Vâlve
Credinţa în Vâlve este atât de acută printre băieşi, încât aceasta s-a impregnat adânc în mentalitatea acestora, devenind o constantă a vieţii minereşti, fără de care activitatea lor în mină, nu putea fi concepută. Indiferent de nomenclatura care i s-a dat, Vâlva Băii în Carpaţii Occidentali, Zâna sau Şima Băii în Carpaţii Meridionali şi Duhul Minei în Carpaţii Orientali, acest personaj mitologic este spiritul protector al băilor şi al minelor. În legătură cu vâlvele există multe superstiţii, practici şi credinţe. În primul rând ca aceasta să nu facă rău, băieşul trebuie să creadă în existenţa ei, în caz contrar, Vâlva îl va duce la pieire. Apoi ea mai pedepseşte vorbele necugetate şi orgoliul celor care afirmă că nu au nevoie de ajutorul ei pentru a găsi aur.
Aceşti băieşi mor înecaţi, iar constatările vor duce la concluzia că ei înşişi s-au aruncat în vârtejul apei. De asemenea, Vâlva impune tăcerea celor care au vazut-o şi au găsit aur datorită ei, altfel va muri. În ceea ce priveşle locul unde apar Vâlvele, acestea sunt: adâncul minelor, cetăţi, locuri stâncoase, pustii şi străine sau case părăsite unde forţele protectoare nu au nicio putere, iar oamenii sunt vulnerabili. Toate acestea sunt conotate drept locuri rele, de aceea ele sunt observate cu atenţie de cei care le parcurg.
Oricine stă pe un asemenea loc, va avea o viaţă lipsită de belşug sau sănătate. Vâlvele îşi mai fac simţită prezenţa şi pe drumuri întrerupte de garduri, punţi sau poduri. În mentalitate rurală, drumul este văzut ca normal şi sănătos atunci când nimic nu-l întrerupe. Orice intervine şi face să se frângă cursivitatea drumului, exercită o influenţă negativă asupra acestuia, devenind un loc rău. Astfel, trecerea podului peste o apă mai ales noaptea, este un moment greu pentru drumeţ. Legendele spun că acesta poate să fie tras de picior de Vâlvă, gest suficient pentru a-l înspăimânta pe călător.
Puterea supranaturală a Vâlvelor
Puterea supranaturală a Vâlvelor nu se opreşte aici. Transformate în femei foarte frumoase, cu stele în ochi, ele pot lua minţile feciorilor tineri şi frumoşi, mai ales dacă aceştia le-au respins. Furia Vâlvelor îi farmecă, îi bolunzesc. Oamneii spun că farmecele de Vâlvă nu mai pot fi desfăcute. Nebunia celor fermecaţi de ea poate merge până într-acolo încât unii bărbaţi ajung să-şi renege soţia pe care iniţial au considerat-o mai frumoasă decât Vâlva apărută în cale sau alţi băieşi se pot întoarce împotriva propriilor fraţi, bătându-se pentru aur până la moarte.